Înscriere Postuniversitar Nivel II, anul universitar 2025-2026

    Departamentul de Formare pentru Cariera Didactică şi Științe Socio-Umane (DFCD-SSU) din cadrul Universităţii Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București organizează în anul universitar 2025-2026, în regim postuniversitar, cu taxă, Programul de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică, Nivel II.

    Programul se adresează absolvenților de studii universitare de licență/masterat care au absolvit nivelul I.

    La Nivelul II se pot inscrie absolvenții din domeniul fundamental Științe Inginerești, din domeniul fundamental Matematică si Științe ale Naturii, ramura de știință Chimie si Inginerie Chimică, din domeniul fundamental Științe Sociale, ramurile de stiintă Științe ale Educației, Științe Economice, Relații Internaționale și Studii Europene și Științele Comunicării.

    Pentru alte domenii/ramură de știință adresați-vă Centrului Universitar Pitești din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București.

    Programul se desfășoară în semestrul II al anului universitar 2025-2026, în perioada 13 martie –26 iunie 2026.

    Înscrierile se fac între 23 februarie – 11 martie 2026, pe baza unui dosar de înscriere.

    Dosarul de înscriere se depune la secretariatul Departamentului de Formare pentru Cariera Didactică şi Științe Socio-Umane, sala BN 313, de luni până vineri, între orele 9:00-15:00.

    Dosarul de înscriere va cuprinde următoarele documente:

    • Fișa de înscriere, se descarcă de aici;

    • Certificat de naştere, în copie;

    • Certificat de căsătorie (dacă este cazul), în copie;

    • Carte de identitate/B.I., în copie;

    • Diploma de absolvire/diploma de licenţă și foaia matricolă în copie, certificate „conform cu originalul“ la înscriere;

    • Diploma de master sau de studii universitare de lungă durată, în copie;

    • Certificat absolvire Nivel I, în copie sau adeverință;

    • Certificat medical care să ateste faptul că persoana care urmează să se înscrie la studii nu suferă de boli contagioase ori de alte afecțiuni incompatibile cu viitoarea profesie;

    • Chestionar motivațional, se descarcă de aici;

    La înscriere, pentru a certifica „conform cu originalul“, se vor aduce documentele în original.

    Taxa este de 2660 lei, pentru Nivelul II. Achitarea taxei se poate face integral la înscriere, sau în două tranșe, prima tranșă (50% din sumă) la înscriere, iar a doua tranșă în primele două săptămâni de la începerea cursurilor.

    În fișa de înscriere veți regăsi categoriile de cursanți, angajați ai universității, care nu plătesc taxa sau care plătesc 50% din taxa.

    Cursurile vor începe vineri, 13 martie 2026, ora 16:00, conform orarului pe care-l va primi fiecare cursant la începutul programului.

    Activitățile didactice se vor desfășura în regim blended learning, astfel: online sincron pe platforma Microsoft Teams în zilele de vineri (orele 16:00-20:00) și față în față sâmbăta (orele 09:00-13:00). Asincron, se va utiliza platforma Moodle, unde vor fi disponibile temele, suportul de curs, aplicații etc.

    Informații suplimentare referitoare la organizarea și desfășurarea programului de formare se pot obține telefonic de la secretariatul departamentului (tel. 021 402 9241) sau prin email: dfcdssu@upb.ro.

    Apariție editorială: Universitatea în comunitate. Modele și practici de facilitare a service-learning în învățământul superior

    A apărut volumul „Universitatea în comunitate. Modele și practici de facilitare a service-learning în învățământul superior”, publicat în anul 2025 la Editura Didactică și Pedagogică, o lucrare dedicată promovării învățării prin servicii ca practică educațională relevantă în învățământul universitar.

    Cartea propune o abordare structurată și aplicată a integrării service-learning în curriculumul universitar, reunind repere teoretice, modele de design curricular, exemple de proiecte și metode de facilitare care sprijină conectarea procesului educațional cu nevoile reale ale comunității. Accentul este pus pe învățarea experiențială, reflecția critică și dezvoltarea competențelor civice și profesionale ale studenților.

    Volumul a fost realizat de Loredana Manasia, Grațiela Ianoș, Cristina Tripon și Ana Tebeanu, alături de o echipă internațională de autori, specialiști în științele educației și inovare pedagogică, implicați activ în consolidarea relației dintre universitate și comunitate.

    Lucrarea a fost dezvoltată în cadrul proiectului european e-Service Learning for More Digital and Inclusive EU Higher Education Systems, cofinanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene, și reflectă o perspectivă internațională asupra rolului universității în societatea contemporană

    BudPT25: Budapest Workshop on Philosophy and Technology, 27-28 Noiembrie 2025

    În perioada 27-28 Noiembrie 2025, Budapest University of Technology and Economics a organizat Conferința internațională BudPT25: Budapest Workshop on Philosophy and Technology - AI at War, Medical Technologies: Curing and Caring.

    Din partea Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București au participat Lect. Univ. Dr. Paula Pompilia Tomi (cu prezentarea Do we need truth when it comes to AI?) și Conf. Univ. Dr. Mircea Toboșaru (cu prezentarea The veil of ignorance and the fog of AI), ambii fiind membri ai Departamentului de Formare pentru Cariera Didactică și Științe Socio-Umane.

    Conferința se desfășoară o dată la doi ani, iar participanții sunt invitați să își publice lucrările în revista Információs Társadalom "Information Society", a WoS and Scopus-indexed journal.

    Sperăm ca legăturile academic stabilite să ducă la organizarea unei conferințe internaționale asemănătoare sub egida POLITEHNICII București.

    EELISA INGEMPRENDE 2025, Madrid, 18-21 Noiembrie

    În perioada 18-21 noiembrie s-a desfășurat la Madrid INGEMPRENDE 2025 (C31137), un proiect organizat de comunitatea EELISA Ethics, Social Commitment & Entrepreneurship (ESCE).

    Din partea POLITEHNICII București au participat studenții Walid Aliwi (FILS, III), Maria-Iulia Ciracu (FAIMA, III), Popa Fănuț-Valentin (EN, I) și Petrică Antonio (EN, I).

    Împreună cu Conf. Univ. Dr. Mircea Tobosaru (DFCD-SSU), care a prezentat Masterclass & Colloquium: Technology-based entrepreneurship in engineering: a real opportunity, aceștia au luat parte la o experiență intensă, dedicată inițiativelor antreprenoriale și colaborării internaționale.

    Maria-Iulia Ciracu a făcut parte din echipa câștigătoare a concursului de idei “Elevator Pitch Contest” și va putea participa, în consecință, la etapa internațională următoare.

    https://dfcdssu.upb.ro/assets/imagine4.jpg

    Extinderea parteneriatelor educaționale pentru formarea în cariera didactică: inițierea colaborării cu Liceul Tehnologic “Nikola Tesla”

    În data de 5 decembrie 2025, reprezentanți ai Departamentului de Formare pentru Cariera Didactică și Științe Socio-Umane (Loredana Manasia și Grațiela Ianoș), împreună cu masteranzi din anul I înrolați la programele de Master didactic, au realizat prima vizită oficială la Liceul Tehnologic „Nikola Tesla”, instituție cu care POLITEHNICA București colaborează pentru prima dată în acest an universitar.

    Vizita s-a desfășurat într-un cadru festiv, care a marcat Ziua Liceului, iar activitățile derulate au reconfigurat experiența de învățare fiind orientate către dezvoltarea de competențe transversale — de la comunicare și lucru în echipă, la inițiativă, adaptabilitate și creativitate, oferind contexte de învățare experiențială. Masteranzii au avut oportunitatea de a observa dinamica școlii, de a interacționa cu elevii și cadrele didactice și de a se familiariza cu specificul mediului educațional din licee tehnologice.

    Întâlnirea a oferit cadrul potrivit pentru împărtășirea perspectivelor privind organizarea viitoarelor activități de practică pedagogică, realizarea unor proiecte comune și identificarea unor modalități de sprijin reciproc în formarea profesională a viitoarelor cadre didactice. Atmosfera primitoare și deschiderea manifestată de comunitatea școlară au oferit premisele unei colaborări durabile și productive.

    Această vizită reprezintă un prim pas către parteneriat promițător, orientat spre inovare educațională, formare de calitate și construirea unor experiențe relevante atât pentru elevi, cât și pentru masteranzi, viitori profesori.