Descriere

Programul de masterat în domeniul consilierii și managementului carierei se organizează în Universitatea POLITEHNICA din Bucuresti din anul 2009, cu o întrerupere de 3 ani, în perioada 2020 – 2023, răgaz în care am regândit și restructurat filosofia acestui program, reacreditându-l din perspectiva unei mai bune adaptări la nevoile cursanților și la cerințele pieței muncii.

Programul de masterat îşi propune să asigure pregătirea de specialişti în domeniul consilierii şcolare şi al consilierii în carieră, al leadershipului și formării profesionale, dezvoltând masteranzilor competenţe cheie pentru o integrare rapidă şi eficientă pe piaţa muncii (competenţe de comunicare, competenţe de relaţionare, competenţe socio- emoționale, competențe de analiză și interpretare a conceptelor specifice domeniilor de studiu, competența de argumentare și elaborare de judecăți de valoare etc.).

De asemenea, prin implementarea acestui program de masterat vizăm formarea unui mod de gândire sistemic în abordarea problematicii specifice domeniului consilierii şcolare şi în carieră, a leadershipului și formării profesionale, precum şi a unei atitudini reflexive asupra propriei conduite de profesionist în domeniile specificate.

Relevanța pentru piața muncii

• consilier școlar în unitățile școlare din învățământul preuniversitar;

• consilier în carieră la nivelul centrelor de consiliere din universități;

• consultant în carieră în organizații publice sau private;

• consilier în carieră în proiecte cu finanțare europeană;

• referent resurse umane, cu responsabilități în domeniul recrutării și dezvoltării profesionale a personalului;

• consilier orientare privind cariera;

• poziții middle- și upper-management în organizații for-profit și non-profit;

• consilier forță de muncă și șomaj în Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă/Agenţii Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Competențe dobândite

  • 1. Analiza şi interpretarea conceptelor şi teoriilor specifice domeniului consilierii şi leadership-ului, precum şi al formării profesionale;
  • 2. Relaţionarea conceptelor şi noţiunilor din teoriile specifice ariilor de formare ale programului de master (consiliere și leadership) cu situaţii din viaţa reală sau existente pe piaţa muncii;
  • 3. Aplicarea practică a cunoştinţelor din domeniul leadership-ului și consilierii în carieră în orientarea şcolară şi profesională a beneficiarilor: elevi, studenţi, absolvenţi şi adulţi, indiferent de vârstă;
  • 4. Utilizarea metodelor și tehnicilor de consiliere școlară, universitară și în carieră, de educație și formare profesională în contextul diversității sociale și culturale, de gestiune de conflicte personale, sociale și profesionale, de intervenție pentru starea de bine a beneficiarilor și a unui comportament non-agresiv în organizații.
  • 5. Dezvoltarea gândirii critice și sistemice în abordarea problematicii specifice domeniului consilierii şi leadership-ului, manifestând o atitudine reflexivă asupra propriei conduite de consilier școlar/în carieră și de lider.
  • 6. Elaborarea şi implementarea de programe destinate dezvoltării profesionale, în cadrul activităţilor de grup, prin participarea la cercetări multidisciplinare, interdisciplinare şi transdisciplinare;

Discipline studiate

  • Fundamente în consilierea carierei;

  • Planificarea și managementul carierei;

  • Educație și formare profesională;

  • Consilierea şcolară;

  • Leadership strategic;

  • Psihologie organizațională și de Leadership;

  • Responsabilitate socială în organizații.

  • Tehnici de consiliere individuală și de grup;

  • Sănătate mintală și stare de bine;

  • Gestionarea emoțiilor în diverse medii educaționale și profesionale;

  • Climatul organizațional între bullying și mobbing: strategii de prevenire

  • Managementul şi evaluarea resurselor umane;

  • Managementul proiectelor în educație și formare profesională;

  • Marketing digital.

Alte informații

Înscrierea pentru programul de masterat NU este condiţionată de specializarea anterioară a domeniului de licenţă, dimpotrivă lărgeşte sfera de oportunități de carieră ale cursantului, oferindu-i o perspectivă generală asupra unor noi domenii de studiu, acelea al consilierii școlare/ în carieră și al leadershipului în educație și formare profesională.

Progamul de masterat este dezvoltat în colaborare cu Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră al POLITEHNICA București și valorifică în activitățile de practică observativă și sub supervizare ale cursanților, experiența de peste 15 ani în domeniu a specialiștilor din Centru.

Alte informații