Apariție editorială: Cum să devii nemuritor. Studii de thanatologie filosofică
A apărut recent volumul Cum să devii nemuritor. Studii de thanatologie filosofică, semnat de conf. univ. dr. Horia Vicențiu Pătrașcu (Editura Eikon, 2026).
Cartea propune o reflecție filosofică amplă asupra condiției muritoare a omului, explorând moartea nu doar ca limită biologică, ci ca operator de sens în constituirea vieții umane.
Dincolo de promisiuni metafizice sau soluții facile, autorul investighează ideea nemuririi în registre multiple – existențial, simbolic și cultural – reunind studii ce pun în dialog filosofia, religia și arta.

În același timp, volumul se deschide către perspectivele contemporane oferite de neuroștiințe și de științele vieții, integrând reflecția asupra finitudinii umane într-un orizont mai larg, în care datele despre creier, conștiință și viață biologică devin relevante pentru înțelegerea raportului dintre viață și moarte.
Volumul se adresează atât specialiștilor din domeniul științelor umaniste, cât și unui public cultivat interesat de marile teme ale condiției umane și de posibilitatea regândirii raportului dintre viață și moarte.