ADMITERE MASTER STUDII EUROPENE, SESIUNEA II SUPLIMENTARĂ, IULIE 2026

July 16th, 2026

Departamentul de Formare pentru Cariera Didactică și Științe Socio-Umane anunță înscrieri în cadrul sesiunii suplimentare pentru programul de studii de master Studii Europene (2 ani de studii, 120 ECTS, predare în limba română, acreditat ARACIS în anul 2002).

De ce să alegi acest program de studii: programul de studii de master Studii Europene se axează pe creșterea nivelului competențelor în condițiile stimulării unui nou tip de dezvoltare durabilă, sustenabilă, favorabilă incluziunii în Uniunea Europeană și în context internațional.

Perspective profesionale: expert in domeniul afacerilor europene, specialist în politici publice, expert/consultant în organizații publice sau private, expert/consultant în domeniul proiectelor europene.

Număr total de locuri 32, din care 2 locuri finanțate de la buget si 30 locuri cu taxă.

Notă: Există posibilitatea ca numărul de locuri la buget sa crească, prin neînmatricularea celor admiși în sesiunea de admitere anticipată.

Calendar Sesiunea II Iulie 2026 - suplimentară:

-Înscrierea candidaților: 16.07 – 19.07.2026 Taxa înscriere: 100 RON

-Concurs de admitere: 21.07.2026

-Comunicarea rezultatelor: 21.07 – 22.07.2026

-Înmatricularea candidaților: 21.07 – 29.07.2026

Termen înscriere: 19 iulie 2026 (înscriere doar online pe https://admitere.pub.ro/Admitere/site/infogen); În ultima zi, înscrierea se poate face numai până la ora 16:00.

Concursul de admitere la programul de studii universitare de masterat STUDII EUROPENE – sesiunea suplimentară, iulie 2026 se desfășoară în data de 21 iulie 2026, ora 9:00, in format hibrid, fizic în sala BN 314 sau online pe platforma Microsoft TEAMS prin accesare link:: https://teams.microsoft.com/l/channel/19%3Ae252a14b99cd4a5a89e888351e7c2556%40thread.tacv2/Studii%20Europene?groupId=8976f816-0cdb-4879-b524-732833878491&tenantId=2d8cc8ba-8dda-4334-9e5c-fac2092e9bac

Concursul de admitere la studii universitare de masterat are două probe:

a) Proba 1 – o probă orală de evaluare a cunoștințelor generale ale candidatului, de tip interviu, susținută hibrid (prezență fizică sau online), cu subiecte generale din domeniul Relații internaționale și studii europene dintr-o bibliografie și tematică care pot fi consultate AICI.

b) Proba 2 - o probă orală sub formă de interviu motivațional, susținută hibrid (prezență fizică sau online), care sondează domeniile de interes, așteptările și motivaţia candidaților, pentru studiul programului de masterat Studii Europene. De asemenea, proba orală evaluează competențe generale ale candidaților (de ex. comunicare, argumentare, exprimare a unor puncte de vedere personale, autoevaluare).

Concursul de admitere se susține în limba de predare a programului de studii universitare de masterat (limba română).

Media generală de admitere

-pentru prima probă candidatul primește media MA a notelor date de membrii comisiei de admitere a programului de masterat la care este înscris candidatul;

-pentru a două probă candidatul primește media MB a notelor date de membrii comisiei de admitere a programului de masterat la care este înscris candidatul.

Media generală de admitere, MG, a fiecărui candidat se calculează, cu două zecimale, fără rotunjire, cu formula: MG = (MA + MB ) / 2.

In caz de egalitate între mai mulți candidați, departajarea se va face in funcție de media generală de promovare a studiilor de la licență.

Persoană de contact: Coordonator program de masterat, Lector univ. dr. Daniela Maricica Cotoară, e-mail: daniela.cotoara@upb.ro.

Link-uri utile: https://masterat.upb.ro/masterate/studii-europene

https://admitere.pub.ro/Admitere/site/infogen